File de pateric - PROTOSINGHELUL IOANICHIE MOROI

PROTOSINGHELUL IOANICHIE MOROI 

- Mănăstirea Sihăstria (1859-1944) 

    Viata Acest cuvios părinte a fost în secolul nostru cel mai vestit stareț al Mănăstirii Sihăstria. Născut în orașul Zârnești-Brașov, mai întâi s-a căsătorit și a avut doi copii. Apoi, dorind sa urmeze lui Hristos, a intrat în nevoință călugăreasca împreuna cu soția și copiii săi. Între anii 1890-1900 s-a nevoit la un schit romanesc din Muntele Athos.

    Apoi s-a reîntors în țara și a petrecut la Mănăstirea Neamț timp de noua ani. În anul 1909 a fost numit egumen al Mănăstirii Sihăstria, ascultare pe care o duce cu demnitate timp de 35 de ani. După ce reorganizează în întregi- me viata monahala din aceasta sihastrie și aduna în jurul sau peste 40 de ucenici, Protosinghelul Ioanichie Moroi se muta la cele veșnice în toamna anului 1944. Fapte și cuvinte de învățătura Dorind sa-și ia asupra-și jugul nevoinței călugărești, tânărul Ioan Moroi a cerut sfatul marelui pelerin Gheorghe Lazăr, al cărui ucenic era. Iar acesta i-a spus: - Stai un an de zile sub ascultare la Schitul Peștera Ialomicioarei și citește cate o Psaltire în fiecare zi. De vei rabdă ispitele vrăjmașului și nu te va amăgi, atunci poți sa te faci călugăr.

    Deci, a petrecut în schit câteva luni de zile, ziua făcând ascultare, iar noaptea priveghind și citind la Psaltire. într-o noapte, pe când se ruga în coliba sa din marginea pădurii, a venit un călugăr străin și i-a zis:

  - Ce faci aici, frate Ioane, și de ce te chinuiești asa?

  - Părinte, vreau sa ma fac călugăr.

  - Rău te-ai înșelat. Nu vei putea rămâne în mănăstire. Iată, femeia ta acasă trăiește cu alți bărbați și-ți risipește toată averea.

  - De unde știi sfinția ta aceasta? l-a întrebat tânărul tulburat.

  - Eu am trăit 40 de ani în pustiul Iordanului și am primit de la Dumnezeu darul înaintea vederii, încât  știu și gândurile omului.

   - Deci, ce sa fac, părinte, acum?

   - Du-te acasă și fii stăpân pe soție și pe avere.

Apoi călugărul acela s-a apropiat de foc și, sărind în văpaie, s-a făcut nevăzut. Era diavolul. Cuprins de gânduri, tânărul Ioan Moroi a plecat spre casa în ceasul acela, pătimind multe ispite pe cale. Mai târziu, văzându-l bătrânul Gheorghe Lazăr, i-a spus:

- Nu poți duce acum jugul călugăriei. Mai ramai un timp în familie. În anul 1890, tânărul Ioan Moroi s-a dus cu alți pelerini sa se închine la Mormântul Domnului. Apoi, ajungând la peștera Cuviosului Xenofont, a întâlnit un pustnic sfânt care i-a spus:

  - Frate Ioane, ai venit aici sa cauți oameni sfinți? Niciodată în viata sa nu te iei după om, oricât de sfânt ți s-ar părea. Ca astăzi te folosești de el, iar mâine te poți sminti. Voiești sa ai calauza în viata? Citeste Sfanta Scriptura și invataturile Sfintilor Parinti și urmeaza pe cat poți cuvintele lor, ca de ei niciodata nu te vei sminti. Sa știi ca te vei face călugăr în Sfantul Munte, dar după cativa ani te vei intoarce în țara ta și vei ajunge preot și incepator de frati, iar la sfarsitul vietii vei avea mari ispite. Insa, de vei avea rabdare, cu ajutorul lui Hristos pe toate le vei birui și te vei incununa. Aceasta prevestire s-a implinit intocmai în viata Protosinghelului Ioanichie Moroi. În anul 1909, invrednicindu-se de darul preotiei, parintele Ioanichie a fost numit egumen la Schitul Sihastria, care era în paragina. Spuneau ucenicii lui ca 35 de ani a suferit în schit tot felul de ispite, lipsuri, asupriri de la diavoli, amenintari de la oameni, boli și alte nevoi. Insa, pentru credinta și rabdarea lui, cu ajutorul Maicii Domnului, a făcut dintr-un schit pustiu cea mai aleasa sihastrie din țara romaneasca. Spuneau parintii ca din prima zi a introdus în biserica liturghia zilnica și cele sapte laude, după randuiala Manastirii Neamț. Insa niciodata nu dadea binecuvantare de inceperea slujbei pana nu erau toti fratii adunati. Spuneau iarasi despre dansul ca intotdeauna savarsea cele sfinte cu mult post, cu credinta și cu lacrimi. Mai ales în Postul Mare, nu primea hrana decât sambata și Duminica. În celelalte zile se intarea numai cu Preacuratele Taine.

       Se mai spunea despre acest stareț ca timp de 20 de ani a slujit zilnic Sfanta Liturghie cu aceeasi dragoste pentru Hristos, deoarece era singur preot și duhovnic în schit. Randuiala Mănăstirii Sihastria, sub staretul Ioanichie Moroi, era aceasta: - participarea intregii obsti la Utrenie și Sfanta Liturghie; cel care nu venea la biserica din lenevie era pus a doua zi la post pana seara; - spovedania generala a calugarilor în fiecare vineri; - împartășania pentru schimonahi și bolnavi o data pe saptamana, sambata, iar pentru ceilalti la trei saptamani; - viata era intru totul de obste; nimeni nu avea voie sa aiba ceva personal; imbracamintea, chilia și cele de nevoie se dadeau de mănăstire; - masa se servea lunea, miercurea și vinerea o data pe zi, la orele 3 după-amiază, iar în celelalte zile de doua ori, după tipicul Sfantului Sava; nimanui nu-i era ingaduit sa manance la chilie, afara de cei bolnavi; - la ascultare mergeau cu totii, împreună cu egumenul manastirii, și fiecare era dator să lucreze în tăcere, pentru a putea rosti rugaciunea lui Iisus; - la chilie calugarii citeau mai ales Psaltirea, Patericul și Vietile Sfintilor, iar cele sapte laude și canonul nu le ramaneau niciodată nefacute.

      În anul 1925, după îndreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era în mare indoiala. Nu stia daca este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a inchis în chilie și a inceput sa posteasca și să se roage pana ce Dumnezeu ii va da un semn cum sa tina. După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost gasit în chilie foarte slabit. Apoi, intarindu-se cu Preacuratele Taine și cu putina mancare, a doua zi a spus fiilor săi duhovnicesti:

  - Multe ispite am patimit în aceste zile de la diavoli. Ca uneori mă amenintau să mă omoare. Alteori ma bateau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceata de diavoli, zicând:

   - Hai sa tăiem pe bătrânul acesta, ca vrea sa se facă sfânt! Apoi au strigat cu manie asupra mea: - Cine ți-a spus ție ca astăzi se mai fac sfinți?

  - Dar vouă cine v-a spus ca nu se mai fac? le-am răspuns.

 În alta zi mi-au spus cu manie:

   - Degeaba mai postești, ca tot în mâinile noastre o sa vii! Iar eu le-am zis:

  - Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, ca ma voi izbăvi de mâinile voastre! După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfânți îmbrăcați arhierește care semănau cu Sfinții Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbița:

  - Ioanichie, de ce te îndoiești și nu faci ascultare? Nu știi ca ascultarea este mai mare decât jertfa? Deci, asculta de cei mai mari, ca nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului. Apoi, binecuvântându-ma toti trei deodată, s-au urcat spre cer și nu i-am mai văzut. Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de indreptarea calendarului. Într-o vara a secat apa în fântâna din cauza secetei. Atunci egumenul a spus în biserică:

  - Părinților, pentru păcatele noastre ne-a luat Dumnezeu apa din fântână. Deci, sa postim și să ne rugam trei zile și trei nopți, până ne va da Dumnezeu iarăși apa în fântână. Toate ascultările din mănăstire încetează. Într-adevăr, pentru rugăciunile părinților, a treia zi fântâna era pe jumătate cu apa. Din ziua aceea, cu binecuvântarea starețului, n-a mai secat niciodata apa din fântână. Spuneau ucenicii ca pe cei ce veneau la viata călugărească ii punea de la inceput la aspra ispitire duhovniceasca, pentru a face din ei călugări buni și devotați lui Hristos. Pe unii îi ținea la poarta trei zile și trei nopți, în post și rugăciune.

Pe alții îi punea adeseori la canon și metănii, ca sa-i învețe smerenia. Pe toti îi sfătuia sa nu adune bani, nici sa iasă din mănăstire și-i indemna sa se roage neîncetat cu rugaciunea lui Isus. Zicea uneori către ucenicii sai:

  - Fraților, aceste doua lucruri sa le țineți în toată viața voastră: tăierea voii și păzirea binecuvântării.     Ca cine calcă aceste porunci nu poate fi călugăr și niciodată nu-i merge bine. Ca noi suntem fii ai binecuvântării, iar nu ai blestemului. Spuneau parintii ca ori de cate ori cineva calcă cuvântul starețului pătimea multe ispite. Căci el cerea ca toate sa se facă cu binecuvantare.

   Odată, doi frați s-au sfătuit sa posteasca și să se roage într-un beci, neștiuți de nimeni. După o saptamana au venit la egumen și i-au zis:

  - Părinte, vă rugăm sa ne spovediți, că mâine vrem să ne împărtășim.

  - Dar unde ați fost până acum?

   - Am postit și ne-am rugat în beci.

  - Cine v-a dat binecuvantare sa faceți aceasta?

  - Dar pentru post și rugăciune mai trebuie binecuvantare?

  - Eu nu va mărturisesc pana nu va căiți de neascultarea voastră, a zis bătrânul. A doua zi, fratii s-au îmbolnăvit amândoi. Atunci staretul a pus obștea la post și rugăciune pentru ei, li s-a făcut Sfantul Maslu și s-au vindecat. Așa s-au izbăvit cei doi frati de neascultare. Alta data, un frate din mănăstire cerea sa fie făcut călugăr. Dar staretul Ioanichie, cunoscându-i inima, mereu îl amâna. Într-o zi, fratele a zis către stareț:

  - Ma duc la Târgu Neamț să cumpăr timbre și hârtie pentru cererea mea de călugărie. - Nu te duce acum ca este Postul Mare și nu se cade sa umblam prin lume. Fratele însa a plecat. Dar nu a mers decat un kilometru și i-au ieșit înainte sapte duhuri rele în chip de oameni înfricoșați, care au inceput sa-l bata cu toiege, zicând:

 - Hai sa-l prindem pe acesta ca a plecat din mănăstire fără binecuvântarea starețului! De frica, fratele a fugit în pădure. Apoi s-a întors la mănăstire, strigând:

 - Nu ma lăsați, sapte fug după mine! Părinții, văzându-l stăpânit de duh necurat, l-au dus la o chilie și au spus starețului. Iar bătrânul i-a citit moliftele Sfantului Vasile și a zis:

   - Dezlegați-l și dați-i drumul.

  - Dacă fuge iar?

  - Nu va temeți. Dacă l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai stăpânește vrăjmașul. Asa s-a vindecat fratele. Din ceasul acela, nimeni nu mai călca binecuvântarea starețului.

    Într-o iarna, un frate a uitat beciul deschis și au înghețat cartofii. A doua zi a întrebat staretul la trapeza:

   - Cine a lăsat beciul deschis? Îl rog sa-și mărturisească greșeala aici, în public.

Dar nimeni nu recunostea. Atunci bătrânul a zis:

  - Dacă cel vinovat nu spune, o sa-l certe Dumnezeu. În clipa aceea, unul din frati a cazut la pamant cuprins de duh necurat. Era tocmai cel vinovat. Deci, indata a fost dus în biserica, i s-a făcut Sfantul Maslu și s-a vindecat, caci Protosinghelul Ioanichie primise de la Dumnezeu darul izgonirii duhurilor necurate din oameni.

   Odată, bătrânul a patimit o oarecare ispita din lucrarea vrăjmașului. Deci, mustrandu-se pe sine, a doua zi a spus în biserică:

  - Părinților, de acum nu pot sa va mai fiu egumen și părinte duhovnicesc, caci am greșit inaintea Domnului. Cautati alt povatuitor în locul meu. Iar parintii i-au zis cu lacrimi:

  - Părinte stareț, nu ne lasa sarmani, ca n-are cine sa ne povatuiasca pe calea mantuirii. Să rămână pacatul asupra noastra, numai sa nu ne lasi singuri.

  - Raman mai departe egumen, a spus bătrânul, numai daca imi fagaduiti sa impliniti cuvântul meu. - Facem orice ne vei spune, părinte. Atunci s-a asezat staretul cu fata în jos pe pragul bisericii și a zis: - Nu are parte de Hristos cel care nu va călca peste mine! Deci au trecut toti, calcand pe trupul lui. Asa a ramas staretul mai departe la conducerea manastirii, iar parintii și fratii s-au folosit mult de smerenia batranului.

    Pentru smerenia și nevoința lui, Protosinghelul Ioanichie a ajuns sihastru și duhovnic renumit în partea locului. La el veneau pentru sfat și spovedanie numerosi pustnici din imprejurimi, călugări, stareti, episcopi și mireni. Desi era foarte canonic și autoritar, totusi pentru fiecare gasea cuvinte de mangaiere și imbarbatare. Cel mai obisnuit canon pentru el era postul indelungat, rugaciunea, indeosebi Psaltirea, și ascultarea desavarsita. Veneau la bătrânul și bolnavi pentru Sfantul Maslu, iar dintre ei, unii se intorceau acasă sanatosi. Uneori venea la bătrânul cate un frate suparat de ispite, iar el îl învață, zicând:

   - Nu ai binecuvantare să pleci nicăieri din mănăstire, când esti tulburat. Că mintea tulburată nu poate niciodată să judece și să i-a o hotărâre după voia lui Dumnezeu. Iar pe fiii săi duhovnicești îi sfătuia adeseori, zicând:

   - Părinților, să nu uitati niciodată aceste trei lucruri: să aveți frica lui Dumnezeu, să vă păziți mintea curată și să nu uitati pe "Doamne Iisuse!" Începând din anul 1941, s-au abatut multe ispite și necazuri asupra Mănăstirii Sihastria. Mai întâi a ars biserica împreună cu toată incinta. Apoi tâlharii au jefuit de mai multe ori acest sfânt lacas, batand și orbind pe stareț. Din aceste pricini, o parte din călugări s-au risipit pe la alte manastiri. Atunci parintele Ioanichie și-a adus aminte de cuvintele marelui batran Gheorghe Lazăr, spuse cu 30 de ani mai înainte: - Nu te fericesc ca ai venit în locul acesta, că la sfârșitul vieții o sa ai multe ispite. Spunea bătrânul ucenicilor săi că într-o noapte, pe când zacea bolnav în pat, a intrat în chilia lui o femeie imbracata cu buna cuviinta și, apropiin-du-se de el, a zis:

    - Nu te intrista, părinte Ioanichie. De acum ne vom ingriji noi de acest sfânt lacas! Era Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, protectoarea acestui smerit asezamant calugaresc. Într-adevăr, din anul 1942 s-au simtit permanent acoperamantul și binecuvântarea Maicii Domnului peste Mănăstirea Sihastria. Odată s-a adunat în chilia starețului toată obștea manastirii, pentru binecuvantare și cuvânt de folos. Iar bătrânul a zis către toti:

     - Părinților, sa nu va descurajati ca a ars manastirea. Ca pentru păcatele noastre a ars și pentru ca sa se reinnoiasca ctitorii. Sfintiile voastre rabdati toate ispitele și nu părăsiți locul acesta sfințit prin rugăciunile și lacrimile înaintașilor nostri. Numai să țineți cu tarie rânduiala acestei mănăstiri. Ca cine nu ține rânduiala locului, îl izgoneste locul de aici. În anul 1909, când am fost hirotonit preot, s-a apropiat de mine un călugăr batran din Mănăstirea Neamț și mi-a spus: "Să știi, părinte Ioanichie, ca numai aceia pot sta la Schitul Sihastria, care vor pazi randuiala schimniceasca de acolo. Adica nimeni sa nu aiba ceva al sau, ci toate sa fie de obste; sa nu se savarseasca pacate trupesti și să nu se manance carne în mănăstire. De nu va păzi cineva rânduiala, nu va putea trăi în locul acela. Că locul acela este legat cu neschimbat legământ de șapte călugări sihaștri din Mănăstirea Neamț, care au intemeiat Sihastria în anul 1655". La urma a adaugat staretul și aceste cuvinte:

      - Tineti cu tărie la rânduielile călugărești și nu lăsați nici într-o zi nesăvârșite dumnezeiască Liturghie și cele sapte laude. Ca de veti face asa și veti duce viata curata și veți avea dragoste între voi, sa stiti ca Maica Domnului va ridica din cenusa acest sfânt lacaș și veti avea pace și mântuire în locul acesta. Iar de nu veti pazi cu sfintenie pravila, postul și datoriile voastre călugărești, sa stiti ca se va pustii iarasi locul acesta. Ca lui Dumnezeu mai mult îi place un loc pustiu și curat, decât un loc cu călugări multi și dezbinati. După doi ani de suferinta, starețul Ioanichie a zis într-o seară către  ucenicul sau, ieromonahul Ioil:

     - Marti mă duc la Tata! Marti ma duc la Tata! Într-adevăr, marti, 5 septembrie, 1944, Protosinghelul Ioanichie Moroi și-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând în urmă o obște aleasa de 40 de călugări. Așa s-a nevoit și așa s-a săvârșit un mare stareț al monahismului romanesc.

Ideea ta poate deveni un articol citit de mii de persoane, iți poți împărtăși ideeile pentru a ajuta pe cei ce citesc!(click aici pentru mai multe informatii)!

Urmariți-ne și pe Youtube!

Citiți și alte articole:

Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙