Postul curat - Sfântul Ignatie Briancianinov
Postul curat - Sfântul Ignatie Briancianinov
Capul virtuților este rugăciunea; temelia lor este postul.
Postirea înseamnă a manca întotdeauna cu măsura, alegând cu luare-aminte bucatele pe care le mâncăm.
Om Trufas! Visezi asa de mult și așa de semeț cu privire la mintea ta, iar ea atârna cu desăvârșire și fără contenire de stomac!
Legea postului, ce pare o lege pentru pântece, este de fapt o lege pentru minte.
Mintea, care împărătește în om, dacă voiește să intre în drepturile sale de stăpânitoare și să le păstreze, trebuie mai înainte de orice sa se supună legii postului. Numai atunci va fi ea mereu privighetoare și luminata; numai atunci va putea sa stăpânească dorințele inimii și trupului; numai prin trezire necontenita poate ea sa cugete la poruncile evanghelice și să le urmeze. Temelia virtuților este postul!
Omului nou zidit, când a fost pus în rai, i s-a dat o singura poruncă, porunca postului. Firește, ea a fost data fiindcă era îndeajuns pentru a-l păstra în neprihănirea lui pe cel întâi-zidit.
Porunca nu privea mulțimea mâncării, ci felul ei. Așadar, să tacă cei ce recunosc postul doar în privința mulțimii, iar nu a felului mâncării. Adâncindu-se în cercetarea prin cercarea postului, vor vedea ce însemnătate are felul mâncării.
Asa de însemnată este porunca postului, data omului în rai de către Dumnezeu, încât o data cu porunca a fost rostita și amenințarea cu pedeapsa ca porunca avea sa fie încălcata. Pedeapsa era îmbolnăvirea omului de moartea veșnică.
Și acum continua moartea păcatului să-i îmbolnăvească pe călcătorii sfintei porunci a postului. Cel care nu păzește măsura și alegerea cu grija a mâncării nu poate sa-și păstreze nici fecioria, nici întreaga ințelepciune, nu-și poate înfrâna mania, se deda leneviei, trândăviei și întristării, se face rob al slavei deșarte, sălaș al trufiei, pe care o bagă în om starea lui trupeasca, ce apare cel mai adeseori din pricina mesei bogate și ospătarii până la sat.
Porunca postului a fost înnoita sau întărită de către Evanghelie: Ci luați aminte la sine-va, ca să nu se îngreuneze inimile voastre cu satul mâncării și cu beția (Lc. XXVI, 34) a poruncit Domnul. Satul mâncării și beția îngroașă nu trupul, ci și mintea și inima, adică îl aduc pe om, cu sufletul și cu trupul, într-o stare trupeasca.
Dimpotrivă, postul îl aduce pe creștin într-o stare duhovniceasca. Cel curățit prin post este smerit cu duhul, cu întreaga ințelepciune, tăcut, subțire în simțirile inimii și în gânduri, ușor la trup, în stare de nevoințe și de vederi duhovnicești, în stare sa primească harul lui Dumnezeu.
Omul trupesc este cu totul cufundat în desfătări păcătoase. El e împătimit de plăceri și cu trupul, și cu inima, și cu mintea, el nu numai ca nu-i în stare sa se desfete duhovnicește și să primească harul dumnezeiesc, dar nu-i în stare nici măcar sa se pocăiască. Îndeobște, el nu-i în stare de îndeletniciri duhovnicești: este țintuit pe pământ, s-a înecat în materie, e mort de viu cu sufletul.
Minunata este îmbinarea postului cu Rugăciunea! Rugăciunea este lipsita de putere dacă nu e întemeiată pe post, iar postul e neroditor dacă pe el nu e zidita rugăciunea.
Postul îl desface pe om de patimile trupești, iar rugăciunea se lupta cu patimile sufletești, și după ce le-a biruit, pătrunde întreaga alcatuire a omului, îl curateste; în biserică cea cuvântătoare curățită, ea Îl aduce pe Dumnezeu.
Cel ce seamăna pământul fără sa-l fi lucrat pierde sămânța, și în loc de grâu culege mărăcini. La fel și noi: dacă vom semăna semințele rugăciunii fără sa fi subțiat trupul, în loc de dreptate vom culege roada păcatului. Rugăciunea va fi nimicita și rapită de feluritele gânduri și visări deșarte și păcătoase, va fi spurcata cu simțăminte ale împătimirii de plăceri.
Extras din cuvintele părintelui Ignatie Briancianinov!
Doamne Ajută!
Ideea ta poate deveni un articol citit de mii de persoane, iți poți împărtăși ideeile pentru a ajuta pe cei ce citesc!(click aici pentru mai multe informatii)!
Urmariți-ne și pe Youtube!
Citiți și alte articole:
Despre Îmbunătățirea minții! ✙ Despre Rugăciune! ✙ Postări Populare! ✙ Să Devenim mai buni! ✙ Sfaturi Duhovnicești! ✙
Comentarii
Trimiteți un comentariu