Inima infrântă și smerită - Sfântul Nifon al Constantianei

Inima înfrânta și smerită -  Sfântul Nifon al Constanțianei

Cuviosul Nifon ajunsese la o mare înălțime a virtuțiilor. Luptele lui duhovnicești erau vrednice de mirare și mulți veneau la el ca să îl cunoască și să-i ceară sfat.

Astfel, a venit la el un credincios și i-a zis:

 - Mult mă mir, părinte, cum de nu te înalți cu mintea când atâta lume te cinstește!

- Știi, fiule, i-a zis Cuviosul, de ce nu mă mândresc?

- Nu știu, părinte, i-a răspuns ucenicul cu smerenie.

- Asculta dar! Eu în fiecare zi, de două sau de trei și de patru ori, îmi aduc aminte de păcatele pe care le-am făcut fără frica de Dumnezeu. Și cu cât ma gândesc la ele, cu atât sufletul meu este îndurerat, gândind că niciodată nu am făcut ceva plăcut lui Dumnezeu. De aceea nu mă mândresc. Și când aud cinstiri și laude, mi se par nevrednice și laudele și eu însumi. Tu, să zicem, mă lauzi o data sau de doua ori pe săptămâna, iar eu necontenit, în toate zilele, mă îngrețoșez de mine, mă mustru, ma osândesc și ma vad ca un câine mort, plin de viermi și de putoare.

- Spune-mi, părinte, a continuat fratele, de ce cei mai multi oameni urăsc pe cei virtuoși? Unii ii disprețuiesc iar alții se smintesc de ei. Putini ii lauda, cei mai multi însa ii osândesc.

- Drepții, fiule, au mult câștig din ocările ce le vin de la oameni. Ii împodobesc ca pe stelele cerului. Am văzut eu un om evlavios care a câștigat numai într-o zi cincizeci de cununi!

- Spune-mi și mie, s-a rugat fratele, cum le-a câștigat?

- Omul acela era bun și foarte blând. Făcea mult bine vecinilor sai, iubea pe toți ca pe îngerii lui Dumnezeu. Aceștia, însa, erau întunecați de cel viclean și-l urau ca pe un criminal. Și cum obișnuiește diavolul sa calomnieze pe sfinți prin gura păcătoșilor, asa a făcut și acum. Unii ziceau despre el ca este viclean, alții ca a căzut în erezie. Fericitul acela, însa ce făcea? Se ruga pentru ei, zicând:

"Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă clevetesc! Nici unuia din acești frați sa nu i se întâmple vreun rău pentru mine păcătosul, nici acum, nici în viitor, nici în clipa morții, nici în ziua judecații. Ci, ma rog, Doamne, sfarmă și destramă uneltirile diavolului, pentru ca știi, Iubitorule de oameni, ca acesta este cel ce-i ridica împotriva mea, Rogu-te, Dumnezeul meu, ca, precum nu m-ai pedepsit pe mine ticălosul, ori de cate ori am greșit și am alergat cerând iertare la milostivirea Ta, tot asa, și pe acești sfinți, robi ai Tai, care ma vorbesc de rău, sa nu-i pedepsești, ci sfințește-i cu Duhul Tău cel Sfanț!"

 -Acestea le zicea, iubitul meu, acel drept în rugăciunile sale pentru dușmanii și calomniatorii sai. Și de cate ori pe zi de silea pe sine și se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, de atâtea ori cobora din cer un înger și-i punea pe cap o cununa de pietre scumpe. De aceea, fratele meu, Dumnezeu îngăduie adesea, ca drepții sa fie ocărați și vorbiți de rău, pentru ca sa se înmulțească cu miile cununiile lor și sa moștenească Împărăția Lui.

Atunci i-a zis fratele:

- Dar cum se face, ca multi drepți nu fac rău nimănui și totuși oamenii se smintesc de ei și zic de pilda: dacă vrea sa se mântuiască, sa meargă în pustiu! În orașe stau cei mândrii și cei iubitori de slava, ca sa se bucure de laudele oamenilor.

- Nu locul mântuiește, fiule, a răspuns sfântul, ci purtarea, grija, atenția și silință fiecăruia. Ia aminte la pildele ce-ți voi spune: Precum ne adeverește și Moise, Enoh a fost unul din oamenii de la început, care a bineplăcut lui Dumnezeu. El a avut femeie și copii și ceea ce este mai minunat, el a trăit printre oameni păcătoși. Apoi Avraam, cat de mare prieten al lui Dumnezeu a fost! A avut și el femeie și 318 rudenii și robi, nenumărat aur și argint. Totuși, nimic din acestea nu i-au fost piedica spre mântuire! Dimpotrivă, i-a ajutat mai mult evlavia și dragostea sa fata de Dumnezeu. Ia gândește-te și la Lot, unde a locuit? În smintelile satanei, intre sodomiți! A văzut adesea uratele lor păcate, dar nu a judecat pe nimeni; de aceea l-a și iubit Dumnezeu și nu i-a închis ușa împărăției Sale. Și Iov, care avea bogăție împărăteasca, slava negrăita, femeie și copii și totuși, în același chip și-a câștigat și el mântuirea. Ce sa mai zic de Isaac, de Iacov, de Iosif și de multi alții? Toți aceștia au plăcut lui Dumnezeu, nu cu forma cea dinafara a vieții lor. Adu-ți aminte și de Daniil și de cei trei tineri! Unul în groapa cu lei, alții în cuptorul cel cu foc, s-au rugat și Dumnezeu i-a auzit. De asemenea, Iona a fost auzit din pântecele chitului și tălharul pe cruce a deschis Raiul cu rugăciunea lui. Și sa nu las din Vechiul testament pe Ezechia, pe Manase și pe Rahab. Vezi deci, fiule, cum toți aceștia au bine plăcut lui Dumnezeu în diferite locuri și chipuri! Socotesc, deci, ca ai aflat răspuns la nedumerirea ta. În tot locul este mântuire pentru cel ce se străduiește, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni. Cat despre celalalt lucru, care ai întrebat, cum adică cei drepți nu sunt tuturor plăcuți, ia aminte la cele ce iți voi spune! Nu vezi oare ca Dumnezeu da ploaie, iar unii se bucura și alții nu? Unul zice ca-i aduce paguba, altul zice: slava lui Dumnezeu ca a adăpat pământul! Dacă vine iarna cu frig și cu îngheț, săracii care tremura de frig zic: "O, Doamne, de ce ai dat frigul?" Iar cei bogați atunci se bucura mai mult pentru ca sunt îndestulați cu de toate: vin, pâine, carne, căldura, haine calde și tot ceea ce bucura trupul și pentru ca pot sa se joace cu zăpada. Lupa, primăvara, vine vara cu căldurile mari. Atunci, unii zic: e mai bine iarna ca nu sunt muște, nici purici, nici țânțari! Dar de ce sa mai lungesc vorba? Ajunge sa ne gândim la un lucru: Domnul și Dumnezeul nostru S-a făcut om și a trăit cu ce nerecunoscători, a făcut nemărginit bine neamului omenesc, a izgonit demonii, a curățat pe leproși, a luminat pe orbi, a întărit pe slăbănogi, a îndreptat pe șchiopi, a înviat morții, a întors pe vameși, a luminat pe desfrânate, a saturat cu putină pâine mulțimi nenumărate de oameni și multe altele a făcut, pe care nu-i cu putința a le descrie. Și ce recunoștința a primit în schimb Domnul nostru pentru toate acestea? Unii ziceau ca "Omul acesta nu este de la Dumnezeu", alții ca "este samaritean", iar alții ca "are demon". Unul Îl înjura, altul Îl pălmuiește, alții Îl lovesc și scuipa preacurata Lui fata, iar la urma Îl răstignesc! Deci, dacă Acela Care ne-a creeat nu a plăcut la toți oamenii, cum va plăcea cel drept, mai ales când oamenii sunt asa de multi? Adu-ți aminte de dreptul Abel, care nici un rău nu a făcut lui Cain și totuși, acesta l-a urat si cu ajutorul celui viclean l-a omorât. Gândește-te dar, dacă atunci când numai acești doi frați erau pe pământ, dreptul Abel nu a putut scapa de ura celui rău, cum va putea scapa cineva acum, cu asa mulțime? Cu adevărat este cu neputința, ca este scris: Fiule, dacă vrei sa lucrezi pentru Domnul, pregătește-ți sufletul de ispita!"

 Atunci, fratele a zis către Cuviosul:

- De vreme ce, părinte, am început aceasta convorbire folositoare, te rog sa-mi mai lămurești ceva, pentru ca și creștinii de alta data doreau sa vorbească cu părintii despre cele duhovnicești.

- Vorbește, fiule, și nu te îndoi. Dumnezeu îmi va da cuvânt pentru folosul sufletului tău.

- Cum se face ca părintii noștri din vremea de demult trăiau și mureau în pace, pe când noi astăzi, precum știți, mergem din necaz în necaz, din mâhnire în mâhnire și cu multa tulburare ne sfârșim viata?

- Oamenii de alta data aveau multa dragoste intre ei și fiecare întâmpina pe aproapele sau cu sinceritate și cu dreptate. Și aveau asa de mare dragoste pentru Dumnezeu, încât niciodată nu duceau la biserica ceva, dacă nu era desăvârșit. Acum însa, lucrurile nu mai stau asa, ci toate cele alese le dam pântecelui, făcându-l dumnezeu și ceea ce este stricat și nefolositor, aceea ducem la biserica Lui Hristos. Se știe apoi, ca în tot ce făceau, ei, slujeau cu adevărat lui Dumnezeu și astfel Îl aveau în ajutor și împăciuitor în toate nevoile; pe când azi, precum am zis, avem pântecele dumnezeu și acestuia îi slujim în toate, ceea ce nu numai ca nu ne aduce folos și mântuire, ci dimpotrivă, ne pricinuiește multe dureri și supărări.

- Părinte, a continuat fratele, fiindcă Dumnezeu va luminează mintea cea preaînteleaptă ca sa-mi spuneți cele ce trebuie, va rog spuneți-mi, are durere și sila sufletul când se desparte de trup sau poate ieși liniștit și ușor?

- De vreme ce n-am murit, nu știu bine, ii răspunse Cuviosul, zâmbind. Dar fii atent, sunt drepți care au moarte amara și păcătoși care au moarte plăcuta. Dar moartea amara a celui drept ii spala păcatele pe care, ca om, le-a făcut în viata, de vreme ce nimeni nu este fără de păcat, fără numai Dumnezeu; pe când moartea plăcuta a păcătosului ii aduce o mica și cuvenita răsplata pentru vre-un bine pe care l-a făcut. Și astfel, cel drept devine cu totul curat, iar cel păcătos cu totul necurat. De aceea, s-o știi bine, fiule, chiar dacă moartea dreptului pare amara, ea este temporara, pentru ca de aici înainte se bucura și se veselește de-a pururi; pe când păcătosul, dacă temporar are o moarte plăcuta, totuși, veșnic va arde și se va chinui în focul cel nestins. Exista desigur și păcătoși care au o moarte amara și sunt trimiși direct în iad, precum sunt și drepți care au o moarte plăcuta și merg direct în fericire. Vezi, ca sunt deosebite judecățile lui Dumnezeu. Rânduiește fiecăruia moarte potrivita cu viata lui. Totuși, moartea nu este atât de înfricoșata cum este judecata care are loc în acel ceas; deoarece, când iese sufletul din trup, îl întâmpina mulțime de îngeri, dar se aduna și mulțime de demoni; îngerii ii arata faptele lui cele bune, iar diavolii pe cele rele. Și totuși, așteaptă sa vina din cer hotărârea osândirii lui și totuși, nădăjduiește la mântuire. Suferă, își ridica mâinile la cer, se roagă sa nu fie predat întunecaților diavoli. Dar și îngerii au atunci lupta mare și se bucura când aud hotărârea mântuirii lui. Dimpotrivă, duhurile cele rele așteaptă și doresc sa audă hotărârea de osânda. Și sufletul este predat unde hotăraște Dreptul Judecător, fie îngerilor, la fericirea cea veșnică, fie diavolilor, la osânda și munca veșnică. Aceasta este, fiul meu, teama și cutremurul, ca nu cumva sa fie osândit omul la pieire. De altfel, moartea este ceva firesc, care ne așteaptă pe toți. Deci, ca să răspund la întrebarea ta de la început, sufletul este cuprins de spaima și de cutremur în așteptarea hotărârii lui Dumnezeu, ca nu cumva sa fie osândit. Terminând cuvântul, Sfântul s-a ridicat la rugăciune, pentru ca niciodată nu amâna rugăciunea. Adeseori, în mijlocul mulțimii, se ruga cu mintea. În orice ceas, chiar dacă vorbea cu cineva, în adâncul inimii sale nu înceta a rosti stihuri din Psaltire. Dar, lucru și mai minunat, chiar și când dormea, adeseori mintea lui limpede cugeta cuvintele Domnului. O altă însușire a Cuviosului Nifon era dragostea lui mare pentru Sfântul Apostol Pavel. Când spunea cineva un cuvânt de lauda sau altceva despre el, inima Cuviosului se aprindea de o deosebita râvna și evlavie și zicea adesea: "Pavel cel mare cat cerul și pământul, preaiubitul meu, tăria Bisericii, prealuminosul ochi al lui Hristos; Pavel cel preafrumos și îndumnezeit, dea pururi sa fie slăvit!" Așa grăia și sufletul lui niciodată nu se satura lăudând pe dumnezeiescul Apostol.

Ideea ta poate deveni un articol citit de mii de persoane, iți poți împărtăși ideeile pentru a ajuta pe cei ce citesc!(click aici pentru mai multe informatii)!

Urmariți-ne și pe Youtube!

Citiți și alte articole:

Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙