SFÂNTUL APOSTOL ANDREI


SFÂNTUL APOSTOL ANDREI


"Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos" (Ioan 1#41)
Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, și fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfanțului Ioan Boteza torul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul sau Ioan, arătând cu degetul către Iisus și zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui sau Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos" (Ioan, 1, 41). Și astfel, l-a tras și pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Și se afla în Scriptura și alte multe învățături despre dansul.
Din zilele acelea, ca și ceilalți Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieștilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârșite de Domnul, s-a împărtășit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viata, al credinței celei noi întemeiata de Hristos, și, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credința, în ziua Învierii.
La rândul ei, Tradiția Bisericii ne spune ca, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au tras la sorti și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sortul sa meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare și Scitia (adică Dobrogea noastră) și pana în Crimeia. Insă, a umblat în aceste locuri nu în graba, ci, în fiecare, zăbovind și răbdând multe Împotriviri și nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urma din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie și, străbătând celelalte tari, a ajuns la ținutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Tradiție, mai știm ca Sfântul Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei". Dumnezeului nostru slava!



Ideea ta poate deveni un articol citit de mii de persoane, iți poți împărtăși ideeile pentru a ajuta pe cei ce citesc!(click aici pentru mai multe informatii)!

Urmariți-ne și pe Youtube!

Citiți și alte articole:

Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙

Comentarii

Postări populare