Despre iubirea de aproapele - Sfantul Ignatie Briancianinov

Despre iubirea de aproapele

        Ce poate fi mai minunat, mai desfățat decât dragostea de aproapele?

        A iubi e o fericire, a ura e un chin.

      Toată Legea și proorocii stau în iubirea către Dumnezeu și către aproapele (Mt. XXII, 40).

        Iubirea de aproapele e calea care duce la iubirea de Dumnezeu, caci Hristos a binevoit a Se îmbracă tainic în fiecare aproape al nostru, iar în Hristos e Dumnezeu (I Ioan).

      Să  nu crezi, preaiubite frate, ca porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiata firii noastre căzute: porunca e duhovniceasca, iar pe inima noastră au pus stăpânire trupul și sângele; porunca este noua, iar inima noastră - veche.

Iubirea noastră fireasca a fost vătămată de cădere; ea trebuie omorâtă -  Hristos o poruncește - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfântă către aproapele, iubire în Hristos.

        Însușirile omului nou trebuie sa fie toate noi; nici o însușire veche nu i se potrivește.

     Înaintea Evangheliei nu are nici un preț iubirea izvorâtă din mișcarea sângelui și din simțirile trupești; și ce preț poate sa aibă aceasta, atunci când ea jură, cu sângele aprins, sa-și pună sufletul pentru Domnul, iar peste câteva ceasuri, atunci când sângele s-a răcit, se jura ca nu-L cunoaște? (Mt. XXVI, 33,35,74).

      Evanghelia leapădă iubirea ce atârna de mișcarea sângelui, de simțirile inimii trupești. Ea spune: nu socotiți ca am venit sa aduc pace pe pământ; n-am venit sa aduc pace, ci sabie: caci am venit sa despart pe fiu de tatăl sau, pe fiica de mama sa și pe nora de soacra sa. Și dușmanii omului vor fi casnicii lui (Mt. X, 34,35,36).

Căderea a supus inima stăpânirii sângelui și, prin mijlocirea sângelui, domniei stăpânitorului acestui veac. Evanghelia slobozește inima din aceasta robie, din aceasta silnicie și o aduce sub călăuzirea Sfântului Duh.

Sfanțul Duh ne învață sa-l iubim pe aproapele în chip sfânt.

Iubirea aprinsa, hrănită de Duhul Sfânt este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firești, trupești, stricate de căderea în păcat (Scara, Cuvântul XV, cap. 3).

      "Cel ce spune ca poate avea amândouă aceste iubiri se amăgește pe sine însuși", a spus Sfântul Ioan Scărarul (Cuvântul III, cap. 16).

     În ce cădere se afla firea noastră! Cel ce prin fire e în stare a-și iubi cu aprindere aproapele trebuie sa-și dea o silință neobișnuită pentru a-l iubi asa cum poruncește Evanghelia.

       Cea mai înflăcărată iubire fireasca se preface cu ușurință în dezgust, în ura ne-împăcată (II Imp. XIII, 15)

       Oamenii și-au arătat dragostea cea fireasca și cu pumnalul. Ce plina de răni este iubirea noastră cea fireasca! Ce rana adâncă e pe trupul ei împătimirea! inima stăpânita de împătimire e gata de orice nedreptate, de orice nelegiuire, numai de și-ar îndestulă iubirea ei bolnăvicioasă.

(Extras din Experiente Ascetice de Sfântul Ignatie Briancianinov)

Doamne ajută!

Ideea ta poate deveni un articol citit de mii de persoane, iți poți împărtăși ideeile pentru a ajuta pe cei ce citesc!(click aici pentru mai multe informatii)!

Urmariți-ne și pe Youtube!

Citiți și alte articole:

Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙