Constiinta (Sfantul Ignatie Briancianinov)
Conștiința este o simțire a duhului omenesc, subțire, luminoasă, care deosebește binele de rău.
Aceasta simțire deosebește mai limpede binele de rău decât mintea. Este mai greu să amăgești conștiință decât mintea.
Și cu mintea amăgita, care e sprijinita de voia iubitoare de păcat, conștiința se războiește îndelung. Conștiința este legea fireasca.
Conștiința l-a călăuzit pe om pana la Legea scrisa. Omenirea căzuta și-a însușit treptat un fel nepotrivit de a gândi cu privire la Dumnezeu, cu privire la bine și rău: rațiunea cu nume mincinos a împărtășit nedreptatea sa conștiinței. Legea scrisa a devenit un lucru de neapărata trebuința pentru călăuzirea spre adevărata cunoștința de Dumnezeu și spre lucrarea inacceptabila Lui.
Învățătura lui Hristos, pecetluita de Sfântul Botez, tămăduiește conștiința de viclenia cu care a molipsit-o păcatul (Evr. X, 22). După ce ni s-a înapoiat, lucrarea cea dreapta a conștiinței e sprijinita și înălțata de urmarea învățăturii lui Hristos.
Starea de sănătate a conștiinței și lucrarea ei cea dreapta sunt cu putința numai în sânul Bisericii Ortodoxe, fiindcă orice gând nedrept primit de om are înrâurire asupra conștiinței, abătând-o de la lucrarea ei cea dreapta.
Păcatele de buna voie întuneca, înăbușă, adorm conștiința.
Orice păcat necurățit prin pocăința lasă o întipărire vătămătoare în conștiința.
Viata păcătoasa îndelungata, aleasa în chip liber, omoară oarecum.
A omora conștiința este, de fapt, cu neputința. Ea îl va însoți pe om pana la înfricoșatul județ a lui Hristos: acolo îl va da în vileag pe cel ce nu a ascultat-o.
După tâlcuirea Sfinților Părinti "vrăjmașul" omului pomenit în Evanghelie (Mt. V, 25) este conștiința.
Întocmai: ea este un vrăjmaș, fiindcă se împotrivește oricărei intreprinderi potrivnice Legii lui Dumnezeu pe care o facem.
Ideea ta poate deveni un articol citit de mii de persoane, iți poți împărtăși ideeile pentru a ajuta pe cei ce citesc!(click aici pentru mai multe informatii)!
Urmariți-ne și pe Youtube!
Citiți și alte articole:
Despre Îmbunătățirea minții! ✙ Despre Rugăciune! ✙ Postări Populare! ✙ Să Devenim mai buni! ✙ Sfaturi Duhovnicești! ✙
Comentarii
Trimiteți un comentariu