Cine ți L-a furat pe Dumnezeu?

        Oare ce cuvânt nou le mai poate spune cineva tinerilor mei prieteni? Au trecut de atunci ani îndelungați. O nouă generație s-a ridicat, călită de o experiență unică și, poate, atinsă de un nou scepticism. Poate că astăzi, chiar mai mult decât atunci când am rostit cele Șapte cuvinte… [1978], sufletul tinerilor – pe care îi consider prietenii mei, ca și atunci (căci tot în numele lui Iisus Hristos vorbesc) – este lovit de maladii psihice aduse din lumea largă de o propagandă perfidă, deghizată adeseori sub masca democrației și luând înfățișarea creștinismului așa cum satana se îmbracă în lumină de înger pentru a înșela pe cât mai mulți.
       
        Atunci erai oprimat prin forță, ceea ce crea în tine o rezistență naturală fată de un sistem de gândire materialist, cu aspect mistic. Nu credeai, tinere, în nimic din ce ți se spunea pe atunci, pentru că, așa cum știi, sub forma adevărurilor relative, pe care stăpânii vremii le proclamau ca adevăruri absolute, se ascundea o minciună deopotrivă totală și totalitară. Atunci glasul preotului ajungea la tine prin predica rostită cu prețul libertății și chiar al vieții, iar adevărul lui Hristos îți consola sufletul rănit de violența limbajului politic, de întreaga teroare a vremii.
     
        Atunci ți se vorbea de internaționalismul comunist și de existența exclusiv materială, prin care se căuta uciderea iubirii universale a Mântuitorului. Atunci ți se spunea că ești o simplă piesă, fără libertate, în mecanismul social și politic, că numai integrarea în necesitate își aduce libertatea. Hristos te chema însă la o libertate mai mare, de cu totul alt ordin, atunci când spunea: “Sfințeste-i pe dânșii întru adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17) sau “Veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).

        Nu este așa, prietenul meu, că atunci Adevărul creștin ți se părea limpede și ușor de înțeles? Oare acum, în plasa de minciuni care te cuprinde din toate părțile, mai poți distinge la fel de lesne adevărul de ne-adevăr? Sub năvala “evanghelizării” de tip protestant și neoprotestant, în care adevăruri parțiale ale creștinismului îți sunt predicate pe fondul satanic al rock-ului și în forma teatralizării de cartier, cu răcnete și lacrimi false, cu minuni și vindecări care plouă peste capul tău buimăcit, cum mai poți găsi pe Hristos cel adevărat în inima ta? Ieri, sub teroarea ateismului comunist, puteai să-ți împodobești sufletul cu trupul Domnului, uns cu miresme, așa cum îl puseseră în mormânt Iosif și Nicodim. Astăzi, sedus de ritmul infernal al tobelor și de vuietul cu ritm sălbatic al “propovăduirii” sectante, nu-L mai găsești pe Dumnezeu și stai, ca Maria Magdalena, plângând în fața mormântului gol al sufletului tău.


      Cine ți L-a furat pe Dumnezeu? Care grădinar L-a ascuns de tine, ca să fii acum singur și să plângi?
Întoarce-te la adevărul simplu al credinței și la textul învierii lui Hristos. Aleargă ca Petru și Ioan spre mormântul Domnului, apleacă-te, intră, și vei vedea și vei crede, cunoscând Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți!
Poate că ieri, când comunismul căuta să smulgă orice credință din inima ta și să facă din tine un simplu șurub în angrenajul mașinii sociale, tu, dintr-un spirit de revoltă tinerească, Îl aveai mai mult pe Hristos în sufletul tău decât Îl ai astăzi. Azi ești atacat de pretutindeni de toate organizațiile anticreștine, care vor să facă din vechile popoare credincioase un fel de amestec inform, ușor de manipulat, așa cum se întâmplă și-n lumea politică […]

       Acest totalitarism se exprimă tot mai mult și în viața Bisericii, prin organizații internaționale pretins ecumenice, care impun de fapt o nouă religie, o nouă liturghie, fără nici o sacralitate, fără taine și fără ritual, ca într-o piesă modernă […], desacralizare la care, din nefericire, se pretează și unii reprezentanți ai clerului ortodox, așa cum este cazul broșurii Reconcilierea – dar al lui Dumnezeu și început de viață nouă, editată la Iași, în 1995 […] Această lucrare, în porțiunea ei liturgică, este un atentat la sfințenia liturghiei ortodoxe și o negare a valorii ei de taină.

      Cum să nu stai, ca Maria, în fața unui mormânt gol? Toate aceste atacuri sunt date împotriva ta, tinere, cu osebire împotriva ta, căci ești mai lipsit de apărare și mai sensibil la nedreptăți; și toate vor să-ți spună că ești un mormânt gol dacă nu asculți de ei. Însă stă scris: “Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci ispitiți [cercetați] duhurile de sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume” (I Ioan 4, 1).

     Cine ispitește astăzi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, când înșiși preoții ortodocși și catolici ajung să predice un mesianism anticreștin, asemenea sectelor înființate de rebelii Bisericii […]? Cine îți reîmpodobește inima cu prezența lui Hristos cel adevărat, nu cu hristoșii mincinoși ai acestui veac? […]
Te-ai născut, tinere, din nou, nu din poftă trupească, nici bărbătească, ci din Dumnezeu, Care S-a făcut trup pentru tine și din a Cărui plinătate te-ai împărtășit, și har după har ai luat [pentru întregul context, vezi Ioan 1, 12 și urm.].
 
    Acest har îți este scut împotriva desfrânărilor la care te îndeamnă învățătorii tăi de azi, vorbindu-ți despre libertate ca despre ridicarea oricăror opreliști din fața ta. Bunul simț este un fetiș, cinstea – o noțiune perimată, sexualitatea – o descătușare a animalului din tine, asemănarea ta cu Hristos – o poveste creată de preoți, iar iubirea de Dumnezeu și de semeni – o nouă formă de încătușare a personalității. Cercetează în inima ta, dincolo de acest hățiș diabolic al minciunii, și vei găsi Adevărul, singurul care te face liber! Și supremul adevăr este Învierea. Învierea lui Hristos, ca pârgă a învierii tale.

      Se apropie Săptămâna Patimilor, pe care o întâmpinăm plini de durere și pocăință pentru participarea noastră la uciderea lui Hristos, nu numai din simplă descendență “adamică”, dar și prin actele noastre de fiecare clipă prin care L-am rănit pe El, idealul desăvârșirii umane, prin căderile noastre de fiecare zi. Preotul va proclama de la altar “moartea lui Dumnezeu”, iarăși și iarăși, halucinant și obsedant, în timpul celor 12 Evanghelii. În Vinerea Mare, ne vom tângui ca Sfânta Fecioară pentru moartea Lui: “Primăvară dulce, Fiul meu cel dulce, frumusețea unde ți-o au pus?”. Îndurerați vom fi și plini de lacrimi, dar niciodată deznădăjduiți, fiindcă știm că a venit vremea când “Fiul Omului va fi prins și dat pe mâna bătrânilor, care-L vor judeca și-L vor condamna, și va fi dat la moarte, dar a treia zi va învia”. De aceea și cântăm în timpul Prohodului: “Ca un leu, Tu, Doamne, în mormânt apunând, ca un pui de leu Te scoli, înviind din morți”.

     Cu carnea sfâșiată, îmbătrânită de chinuri, Hristos se scoală “ca un pui de leu”, înnoit prin spiritualizarea totală a trupului. “Ca un pui de leu” iese din giulgiurile întărite de miruri, lăsându-le neatinse, păstrând forma; “ca un pui de leu” se ridică strălucitor prin piatra mormântului, fără a lăsa urme, piatră pe care, apoi, îngerul o va ridica pentru a arăta femeilor că Iisus nu mai era în mormânt: “Veniți să vedeți locul unde Îl puseseră…”
Hristos a înviat!

     Paradoxal: preotul, care îți spusese că Hristos a murit, proclamă acum, în lumina strălucitoare a Adevărului, că El a înviat. El știe, el îți propovăduiește adevărul Învierii cu convingere. Nu mai ești un mormânt gol, prietene! Hristos cel înviat te locuiește și bucuria Lui rămâne întreagă în tine.

      De Paștele lui 1981, eram în închisoarea Aiud. Dimineața, când garda se schimba, încălcând toate regulamentele draconice ale închisorii, i-am spus gardianului (unul dintre cei mai cruzi): “Hristos a înviat!”. A ezitat câteva clipe, în care, ca într-o străfulgerare, am văzut perindându-se pe chipul lui inocența copilăriei, când mama sau bunica îl ducea de mână la biserică și când auzea glasul ca de înger al preotului spunând: “Hristos a înviat!”. După această clipă de ezitare, mi-a răspuns în șoaptă: “Adevărat a înviat!”. A fost pentru mine cea mai sigură dovadă că nu mă înșelasem niciodată în această privință: cel care mă tortura îmi confirma Învierea Domnului. Am plâns în tăcere, cu lacrimi de bucurie.
Mai târziu a venit colonelul Prisăcaru, să-mi dovedească, acolo, după gratii, în frig și foame, prin argumente marxiste, că era stupid să cred și să afirm învierea lui Hristos. A intrat în celulă și i-am spus: “Hristos a înviat!”. M-a privit fix câteva secunde și apoi m-a întrebat: “L-ai văzut tu?”. “Nu L-am văzut eu, domnule colonel, dar cred în Înviere pentru autoritatea celor care L-au văzut înviat și au mărturisit: apostolii și ucenicii, femeile mironosițe, ostașii care au zăcut ca morți, străpunși de lumina Învierii, milioanele de mucenici care, în clipa morții martirice, au avut viziunea lui Iisus cel înviat. Nici dumneavoastră nu ați văzut Polul Nord, dar nu vă îndoiți de existența lui, pentru autoritatea celor ce v-au informat. Nu i-ați văzut pe Marx, nici pe Engels, nici pe Lenin, dar nu credeți în existența lor și, presupun, în teoriile lor, pentru autoritatea celor ce vă vorbesc despre ei…”

       Mă risipeam într-o argumentație stupidă și cadaverizată, folosind dovezi omenești, moarte dinainte de a le fi rostit, atunci când Adevărul suprem constă în simpla lui proclamare. Treceam, oarecum, prin situația Sfântului Apostol Pavel, care făcea uz de filosofie în fața cetățenilor athenieni, vorbind despre iraționalul, antiraționalul act al învierii [vezi Fapte 17, 15-32]. Ucideam, treptat-treptat, duhul adevărului pe care gardianul de mai înainte îl aprinsese în celula mea prin simpla confirmare a Învierii: “Adevărat a înviat!”…

      Tinere prieten, pot să-ți înșir dovezile biblice ale Învierii, pot să te trimit la mormânt cu Petru și Ioan, ca să vezi cum a ieșit Iisus din giulgiuri, fără să le strice forma, sau din piatră, fără s-o spargă; pot să-ți spun, că pe apă, toate arătările Lui în fața apostolilor, a ucenicilor și a sfinților. Toate sunt, în gura mea, fum și ceață, dacă Duhul lui Dumnezeu nu vorbește prin mine.
Hristos a înviat în inima ta înainte de a ți-o spune eu sau altcineva. Și tu știai acest lucru și l-ai confirmat, asemenea gardianului meu, atunci când ai strigat din adâncul convingerii neargumentate: “Adevărat a înviat!”.
Nu alerga după spectacole. Nu alerga după minuni ieftine făcute pe scenă. Nu alerga la bolboroselile fără sens ale sectanților […] Mergi la cel mai simplu dintre adevăruri, la cel mai neargumentat și mai de neargumentat:
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!

Urmariți-ne și pe Youtube!
Citiți și alte articole:
Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙