Să nu ne lasăm doborâți de încercări



     Dumnezeu a așezat tristețea printre simțămintele firii noastre, nu ca sa ne lăsam ei cu ușurătate, fără rost, în clipa încercării, nici ca sa ne abandonam pe noi înșine – ci ca să scoatem din acest simțământ cel mai mare dintre foloase. Și cum vom putea, oare, scoate asemenea foloase? (…)
      Timpul tristeții nu-i atunci când suntem nefericiți, ci acela în care săvârșim răul. Dar noi, noi am răsturnat îndreptarul acesta, timpurile le-am schimbat. Când săvârșim mulțime de greșeli, nu simțim nici cel mai mic discomfort – iar de ni se întâmplă să suferim, de te miri-unde, vreo împotrivire, iată-ne abătuți, loviți de mâhnire, gata de a sfârși cu viața  aceasta – și a ne scapă  de ea.
     Pentru aceasta tristețea pare a fi lucru supărător și greu de dus, ca și mânia și pofta trupească . Cei ce se leapădă acestor simțăminte pe nedreptul și fără rost, le-au făcut să-și  piardă din însemnătatea lor. Ca și cu leacurile pe care le dau doctorii. Când aceste leacuri nu sunt date pentru bolile cărora se potrivesc și pentru care au fost pregătite, ci altora – departe de a despovăra de suferința lui, dimpotrivă îi măresc răul.
apicola.ro/
     Asa lucrează tristețea. Cum ea e o terapie în stare -putem spune – de a curăți răul din noi, dacă cuprinde un suflet trândav, încărcat de grele păcate, ea îi aduce buna slujire, dar de se sălășluiește într-un suflet care lupta și se zbate, care trudește, care are griji și suferă, în loc de a-i ajuta, îi aduce mari stricăciuni, făcându-l mai slab și ușor de doborât.
      Așa , scriind acelora care se țineau tari în credința, Pavel le zicea: „Bucurati-va totdeauna în Domnul, va zic mereu, bucurați-va!”… Dar acelora care erau destrămați, mândri, cârtitori, le zicea: „Sunteți plini de trufie…” Cel ce-i împovărat de păcate, să folosească aceasta terapie, ca să se elibereze și sa se ușureze, dar acel care-i sănătos, de ce și-ar ruina fericita-i sănătate prin tristețe?





telekom.ro

Urmariți-ne și pe Youtube!

Citiți și alte articole:

Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙

Comentarii

Postări populare