CUM SĂ MĂ PREGĂTESC PENTRU CĂSĂTORIE?


CUM SĂ MĂ PREGĂTESC PENTRU CĂSĂTORIE?

Iată o întrebare pe care am auzit-o de la puţine fete care vroiau să se mărite. Această întrebare mi se pare fundamentală, şi fericiţi sunt cei care au înţeles însemnătatea ei.
Fetele îl aşteaptă pe Făt-Frumos, dar nu se gândesc cum să devină Ilene Cosânzene. “Cum să nu ştie, ştiu: se fardează, îşi vopsesc părul, poartă fuste scurte... ”. Da, dacă Făt-Frumos e personajul din reclama cu maşina căreia nu îi poate rezista nici o fată, pregătirea e bună.
Eu am vrut să mă refer la Făt-Frumosul care aduce nu un sac de bani, ci la Făt-Frumosul care aduce împlinire în viaţă. Există pentru fiecare din noi o persoană care ne poate aduce mai multă bucurie decât cea de care au parte eroii poveştilor.
Cred că în orice poveste de dragoste el este Făt-Frumos şi ea este Ileana Cosânzeana. Chiar dacă el are o burtă impunătoare sau ea are o celulită de toată frumuseţea, fiecare este pentru celălalt un personaj de poveste.
Şi totuşi, în timp ce Cosânzenele lumii acesteia au o mulţime de reţete pentru a fi cât mai atrăgătoare, celelalte Cosânzene nu ştiu ce au de făcut pentru a fi de nota 10.
Cred că nu voi greşi spunând că pentru nunta de care te pregăteşti, de aceea vei avea parte. Te pregăteşti scurtându-ţi fusta, vei fi tratată ca atare. Te pregăteşti în post şi rugăciune, vei fi tratată ca atare.
Prin acest capitol nu vreau să fac o distincţie între cele care se pregătesc ţinând cont de cele materiale şi cele care se pregătesc ţinând cont numai de cele duhovniceşti. Ci încerc să diferenţiez între cele care se pregătesc cum trebuie şi cele care fac contrariul.
Iată o idee care poate stârni critici: nu cred că este de ajuns ca o fată să se pregătească de nuntă spunând numai acatiste şi paraclise. Nu cred că Dumnezeu vrea ca singura direcţie pe care trebuie să meargă tinerii care vor să se căsătorească este pregătirea duhovnicească.
Oamenii nu au numai suflet, au şi trup. Şi cine îl neglijează greşeşte mult.
Voi încerca acum să punctez direcţiile în care avem de lucru: pregătirea trupească, pregătirea sufletească, pregătirea duhovnicească. Ele se află într-o relaţie strânsă, se află în interdependenţă.
Dacă prin pregătire duhovnicească e destul de uşor de înţeles la ce anume mă refer, prin pregătirea sufletească e nevoie de nuanţări. (Sufletul nu este separat de duh, duhul este partea cea mai înaltă a sufletului).
Prin pregătirea sufletească mă refer la două aspecte: îmbunătăţirea relaţiilor cu semenii, îmbunătăţirea comunicării cu aceştia, şi acumularea unor anumite cunoştinţe.
Terapiile moderne care îmbunătăţesc comunicarea între oameni generează pe bună dreptate o anumită reţinere a creştinilor faţă de ele. Oamenii sunt priviţi numai ca fiinţe sociale, comunicarea are ca scop doar adâncirea condiţiei de “animal” social.
Totuşi, nimic nu ne opreşte ca, odată cu reţinere faţă de aceste terapii, să înţelegem şi partea lor pozitivă.
Un tânăr se pregăteşte de nuntă. Îi va trece lui oare prin cap că vor fi momente în care se va certa cu soţia sa? Poate că da. Dar speră că astfel de momente vor fi cât mai scurte. Ce ar fi putut face altceva?
După nuntă observăm că mirajul de a fi lângă persoana iubită a trecut: am obţinut fructul dorit. Dacă până la nuntă lăsam de la noi, fiindu-ne teamă că dacă o vom răni va pleca de lângă noi, după nuntă intervine o anumită obişnuinţă cu celălalt. Nu mai alergi după el, îl ai lângă tine. Şi atunci într-un anumit moment în care înainte de nuntă ai fi lăsat de la tine simţi nevoia să ridici vocea, să îţi aperi părerile lăsând mânia să se apropie de inimă.
De la tensiuni mici se poate ajunge la tensiuni mari. Şi dacă intri în jocul mâniei îţi este foarte greu să ieşi.
Ce se poate face? După ce tensiunile au început, e normal să încerci să le opreşti. Dar şi mai bine ar fi fost dacă ai fi reuşit să le eviţi la timp.
În viaţa familiei creştine există alte reguli decât în viaţa celorlalte familii. În familia creştină important nu este să te impui tu, să fii deasupra celuilalt. În familia creştină domneşte legea iubirii: nimic nu este mai important decât a duce lupta cea bună împotriva patimilor şi a poftelor.
Greşeşte soţul, soţia îl iartă plină de înţelegere. Greşeşte soţia, soţul o iartă. (“Dar la tine în familie aşa e?”, poate m-ai întreba. Eu nu mă propun ca model, şi nu îţi scriu o carte despre mine. Chiar dacă eu mi-aş scoate ochii cu Claudia în fiecare zi, asta nu înseamnă că trebuie să nu fiu conştient de modelul pe care trebuie să îl am în faţa ochilor. Oricum, tind spre acest model. Şi îmi pare rău că nu lupt totdeauna cum trebuie. De altfel, aproape la fiecare spovedanie mărturisesc că am greşit faţă de ea. Sunt şi momente în care mă plâng părintelui micile ei greşeli. Dar mai târziu îmi pare rău că am văzut minusurile ei şi nu m-am îngrijit de ale mele. )
Ce puteam face înainte de nuntă? Fiecare zi din viaţa noastră de până la întâlnirea cu celălalt se va reflecta mai apoi în relaţia noastră cu el.
Sunt o fire prea posomorâtă? Se va vedea aceasta mai încolo. Sunt o fiinţă supărăcioasă? Se va vedea. Sunt o fiinţă închisă în mine? Se va vedea şi aceasta. Puterea dragostei îl poate face pe cineva închis în sine să devină cât se poate de sociabil. Dar după nuntă trăsăturile sufleteşti care au fost acoperite de timp ies la iveală. Trebuie dusă o luptă susţinută împotriva lor.
Uite, cazul meu. Faptul că am rămas fără mamă de la o vârstă foarte fragedă m-a făcut să fiu supărat ori de câte ori mi se părea că nu mi se acordă destulă atenţie. Şi zgâriam. (Şi încă mai zgârii uneori. ) Faptul că m-am apucat de yoga mi-a răcit foarte tare inima, şi m-a făcut o fiinţă mai puţin sociabilă (oricum, inima mi se împietrise din copilărie, de la moartea bruscă a mamei mele).
Ei bine, aceste răni  ale sufletului meu s-au reflectat în relaţia cu soţia mea. Sunt aproape patru ani de când ne-am căsătorit şi totuşi rănile nu s-au vindecat.
Mândria nu iese aşa uşor din suflet. Unul singur dintre preoţii pe care i-am întrebat ce să fac ca să scap de mândrie mi-a spus că se scapă uşor: “Iese prin piele.... ”, a zis în glumă. Dar ori am avut eu pielea prea bătucită, ori nu ştiu ce s-a întâmplat, că de mândrie nu am scăpat.
Cele mai mari reproşuri pe care le am faţă de mine în relaţia de familie este că încerc uneori să-mi impun punctul de vedere în faţa soţiei, deşi nu am dreptate, şi că nu am destulă înţelegere faţă de problemele pe care ea le are. Din afară e foarte simplu să judeci un om, dar dacă îl cunoşti mai bine îl vezi altfel.
“Ei, şi? Dacă vă iubiţi, nepotrivirile se trec cu vederea!”. E adevărat, se trec, dar s-ar putea renunţa la anumite obiceiuri, la anumite atitudini. Când ne-am căsătorit credeam că, iubindu-ne mult, vom renunţa fiecare la ceea ce îl deranjează pe celălalt. Şi încă mai cred. Ceea ce nu mai cred este că dragostea schimbă foarte repede. Eu credeam că e de ajuns să înconjuri pe cineva cu multă dragoste, că schimbarea va veni de la sine. Dar nu este de ajuns dragostea. E nevoie şi de voinţă. Ori oamenii nu îşi dau seama întotdeauna că defecte care li se par mici pot părea mult mai mari în ochii celor de lângă ei. Claudia nu a reuşit să mă convingă cât de important este să nu mai fiu cu capul în nori. Sau mai bine zis m-a convins, dar de îndreptat nu m-am îndreptat. De exemplu, una dintre ultimele mele isprăvi este că m-am dus să duc copilul la bunici neavând copilul la mine. Avusesem o întâlnire importantă (prezentasem un material la un simpozion teologic), şi ştiam că după întâlnire urma să îmi duc copilul la bunici. Dar, vorbind cu un prieten despre simpozion, m-am suit în metrou fără să îmi iau copilul. Abia când trebuia să cobor din metrou mi-am dat seama că nu am “corpul delict”.
Mie o astfel de întâmplare mi se pare banală, mi se pare că am toate motivele să mi se treacă cu vederea o asemenea greşeală. Dar pe Claudia a întristat-o faptul acesta. Ea crede că nu acord destulă importanţă familiei. Această părere a ei pe mine mă întristează, pentru că din punctul meu de vedere eu fac eforturi mari pentru a fi un soţ şi un tată cât mai bun. De multe ori îi reproşez: “Uite, te-am supărat cu chestia cutare. Dar du-te la toate prietenele tale care sunt măritate şi întreabă-le dacă pentru aşa ceva ele s-ar supăra pe soţii lor. ”
Din cât am vorbit cu alte soţii, greşelile mele sunt fireşti, sunt uşor de trecut cu vederea. Dar pe Claudia o rănesc. M-am chinuit vreo doi ani să o conving să îmi accepte aceste greşeli. Dar nu am prea reuşit. Singura soluţie care mi-a rămas este să încerc să fiu şi mai atent, ca să evit astfel de greşeli. Din afară s-ar putea spune că nu m-am impus în faţa ei. Dar nu cred că aşa ar trebui să mă impun.
Cum să te pregăteşti pentru nuntă?... Cred că renunţând la tot ceea ce ştii că ar dăuna echilibrului familiei din care va face parte.
Uite, să luăm exemplul unui beţiv. Care când nu bea e băiat bun, săritor, are o sumedenie de calităţi. Şi o fată se îndrăgosteşte de el. Are dreptul beţivul să se căsătorească cu ea? De ce nu?
Are acest drept, numai că dacă porneşte în viaţa de familie biruit de patima beţiei, foarte greu se va mai lăsa de ea. Un beţiv care nu divorţează de sticla sa nu poate fi un soţ bun. În clipa în care un beţiv are de gând să se căsătorească ar trebui să se lepede de năravul lui.
Şi totuşi, beţivii se căsătoresc. Găsesc întotdeauna fete care să aibă încredere în puterea dragostei lor, fete care să spere că îi vor schimba. Dar acest vis se termină repede. La prima bătaie încasată soţia îşi dă seama că s-a pripit măritându-se. Dar e prea târziu.
“Bine că eu nu sunt beţivă... ”, te-ai putea gândi. Dar sigur nu eşti? Cred că fiecare dintre noi avem sticla noastră de care suntem ataşaţi, şi ne este foarte greu să ne despărţim. Poate că îţi place să te îmbraci extravagant, poate că eşti obsedată de bijuterii, poate că eşti obsedată de... Eu nu am de unde ştii de ce eşti obsedată. Dar dacă eşti sinceră cu tine îţi poţi da seama care e sticla ta. E bine să încerci să îţi cureţi sufletul de patimi. Asta e cea mai bună pregătire pentru nuntă. Cu cât sufletul tău va fi mai curat cu atât soţul pe care ţi-l va trimite Dumnezeu va  fi mai bun.
Cum ar fi tu să te pregăteşti să fii o soţie de nota 10 şi să iei un soţ  de nota 5? (De nota 10 nu ai putea fi, întotdeauna mai rămâne ceva de îndreptat; dar măcar la 10 minus tot merită să ajungi... )
Cu cât sufletul tău devine mai curat, cu atât discernământul tău e mai fin, cu atât îţi creşte simţul de a deosebi binele aparent de binele real, cu atât simţi mai uşor diferenţa dintre virtutea artificială şi cea dobândită cu multă greutate.
Vreau totuşi să încerc să te conving că, oricât de bine ar fi ca tu să nu fii biruită de vreo patimă, s-ar putea ca tu să nu fii conştientă de patima care te stăpâneşte. Uită-te la oamenii obsedaţi de bani, şi spune-le că suferă de patima iubirii de arginţi. Ar sări ca arşi, părându-li-se că tupeul tău a depăşit orice limită. Dar de fapt tu doar ai constatat o realitate (deşi nu ştiu cât de ziditor este să constatăm astfel de realităţi). La fel s-ar putea ca şi tu să fii stăpânită de vreo patimă. Încearcă să îţi dai seama dacă e aşa, şi dacă e, aleargă la spovedanie.
Cel mai bun antrenament pentru a avea o căsnicie împlinită este să te lupţi cu propriile patimi. A fi pregătită pentru a întemeia o familie este la fel cu a fi bineplăcută lui Dumnezeu. E unul şi acelaşi lucru.
Totuşi, nu încerca să transformi spovedania într-o afacere cu Dumnezeu. “Vezi, Doamne, eu mă spovedesc, trimite-mi şi mie un soţ de nota 10”.
Ca să închei referirea la pregătirea psihologică pentru căsătorie îţi spun că nimeni nu ştie mai bine decât tine care îţi sunt punctele slabe. Gândeşte-te ce ţi se pare că trebuie îndreptat. Judecă-te sincer, judecă-te fără să te menajezi, şi dă-ţi seama ce trebuie să se schimbe în personalitatea ta.
Cine iubeşte cu adevărat nu are bucurie mai mare decât să bucure persoana iubită. Gândeşte-te că te vei mărita, şi omul de lângă tine merită toate eforturile tale.
Ca să continui referirea la pregătirea duhovnicească pentru căsătorie, aş putea spune multe. Dar nu ştiu dacă e cazul. Cea mai bună pregătire pentru nuntă este curăţirea sufletului. Ai în jurul tău destule cărţi care să te lămurească în această problemă, cărţi scrise de oameni cu viaţă sfântă şi de sfinţi ai Bisericii. Nu ştiu dacă e cazul ca la cărţile lor scrise din trăire să adaug rândurile mele scrise numai după mintea mea.
În pregătirea trupească intră cel puţin două aspecte: frumuseţea fizică, sănătatea.
“Cine mă iubeşte mă iubeşte aşa cum sunt... ” e o vorbă care poate dovedi şi o anume modestie, când e spusă de cineva care nu consideră că e nevoie să şocheze prin vreo anumită frizură sau prin cine ştie ce aspect exterior, dar şi o anumită lipsă de preocupare faţă de propria înfăţişare.
Creştinii nu dispreţuiesc trupul. Cine crede că e de ajuns să aibă sufletul curat, dar neglijează trupul, dovedeşte că nu e destul de iscusit pentru a face faţă vieţii de familie. Cine s-a căsătorit dispreţuind trupul în numele unei asceze exagerate, a negat rostul trupului. Nu rostul fundamental, de a fi templu al Duhului Sfânt, ci unul dintre rosturile de o importanţă mai mică, dar care e bine să fie luate în seamă.
Mă voi referi la un singur aspect. O fată are celulită. Se poate mulţumi cu această stare de fapt, sau se poate lupta împotriva ei. Făcând gimnastică, de exemplu.
Personal nu sunt de acord cu fetele care îşi pierd vremea în săli de fitness, încercând să ajungă la dimensiunile unor fotomodele. Ele ajung atât la aspectul fizic al fotomodelelor, cât şi la mentalitatea acestora, de idolatrizare a trupului. Iarăşi, nu ştiu dacă am dat cel mai bun exemplu cu celulita, poate că este o boală şi ar fi fost mai potrivit să mă refer la ea aici.
Dar în măsura în care nu sunt de acord cu fetele care imită fotomodelele, nu sunt de acord nici cu fetele care, trăind în lume, îşi neglijează trupul. Mă refer de exemplu la fetele care din prea multă credinţă nu se piaptănă. Sau la băieţii care se spală mai rar. Eu însumi am avut o vreme acest obicei: citisem despre pustnicii care nu se spălau şi atunci m-am hotărât să mă spăl şi eu mai rar. Dar în cele din urmă (şi nu după prea multă vreme, spre bucuria celor din preajma mea), mi-am dat seama că atitudinea mea era habotnică: trăiam în lume, şi nimeni nu era obligat să miroasă transpiraţia mea.
În privinţa sănătăţii consider că fiecare tânăr trebuie să aibă mare grijă de sănătatea sa, gândindu-se că va avea mare nevoie de ea în viaţa de familie. Tu vei fi mamă. Cu cât organismul tău va fi mai sănătos, cu atât mai bine le va fi copiilor pe care îi vei aduce pe lume.
Ca bărbat îţi spun că îmi pare rău că nu sunt mai solid. Bărbaţii au nevoie şi de puţină forţă fizică. Există treburi bărbăteşti (cum ar fi bătutul covoarelor), la care ai nevoie de o oarecare condiţie fizică. Aflându-mă într-o mănăstire am primit ascultarea de a scoate cuie. După un sfert de oră mi s-a făcut atât de rău încât am zăcut în pat.
Mă poţi întreba: dar tu nu ştiai că te vei căsători? Ai făcut ceva pentru a-ţi îmbunătăţi condiţia fizică?
Da, am făcut. (nu sunt de părere că metaniile sunt un fel de gimnastică, de aceea nu am făcut niciodată metanii pentru a fi mai sănătos; metaniile le-am făcut numai ca rugăciune a trupului). Înainte de a mă căsători am mers de câteva ori în sala de forţă a Universităţii Bucureşti. Toţi făceau acolo exerciţii, unii cu haltere mici, alţii cu haltere mari. Eu făceam numai cu bara care, fiind de fier, e destul de grea. La un moment dat, cum stăteam pe spate, a venit cineva să mă întrebe dacă nu vreau să îmi aşeze greutăţile. (Credea că nu ştiu să le pun. ) Mi s-a făcut foarte ruşine, şi m-am lăsat de antrenamente.
Nu ştiu dacă am făcut bine că am renunţat. Îmi era şi puţin teamă să nu îi smintesc pe alţii care ştiau că sunt de la Teologie (am făcut parte din conducerea Ligii Studenţilor din Universitate, aşa că mă ştia destulă lume, şi nu voiam să smintesc pe nimeni). Puţini şi-ar fi dat seama că eu vin acolo numai pentru a avea un trup mai sănătos, şi cei mai mulţi s-ar fi gândit: ia uite, dacă până şi teologii sunt preocupaţi să pună fibră pe ei, dacă şi ei vor să fie “macho”, înseamnă că suntem pe drumul cel bun.
Dar culturismul pe care îl practicau ceilalţi era cu totul altceva faţă de banalele mele exerciţii prin care încercam să îmi îmbunătăţesc condiţia fizică.
Repet, în ceea ce priveşte sănătatea, fă tot ce poţi ca să te menţii în formă. Adică nu tot ce poţi, tot ce e bine.
Pe mine m-a surprins o scrisoare a Sfântului Nectarie din Eghina care îşi povăţuia ucenicele să aibă mare grijă de sănătatea lor. Spunea că pentru cei începători în războiul duhovnicesc sănătatea este de mare folos, că ei nu pot duce decât cu mare greutate lupta cu boala.
Nu îţi recomand să îţi cumperi salteaua de masaj Johnson, nici aparatul anticelulită firma cutare (astfel de lucruri sunt scumpe, şi nu merită banii; cu aceşti bani ai putea sătura o mulţime de săraci).
Dar îţi recomand de exemplu să mergi la munte. Pe mine m-a surprins şi poziţia părintelui Porfirie Bairaâtis, poate cel mai mare taumaturg din a doua jumătate a secolului trecut, care încuraja mersul la munte şi sporturile care nu sunt violente. Părintele însuşi mergea pe o bicicletă medicinală, la recomandarea medicilor.
Cam atât cu pregătirea pentru căsătorie. Mai multe te rog să îţi întrebi părinţii şi mai ales părintele duhovnic. Nu de alta, dar s-ar putea ca părinţii să îţi spună nişte bazaconii...
Acum, când mă pregătesc de încheiere, mă mustră conştiinţa că în carte am făcut prea multe referiri la viaţa sexuală. De ce nu am făcut tot atâtea şi la viaţa duhovnicească? Pentru că ştiam că din universul tinerilor de astăzi raportul dintre textele despre sexualitate şi cele despre trăirea creştină e în defavoarea celor din urmă.
Nu îmi imaginam totuşi că voi scrie aşa cartea. Dacă m-ar analiza aprigii psihologi de factură freudiană, ar fi vai de mine...
Fă-mi un cadou, lasă-mă să îţi vorbesc şi despre ce e mai viu în inima mea, despre viaţa în Hristos. Dacă nu m-ai lăsa, ai putea rămâne cu o percepţie deformată asupra modului meu de a privi lumea.
Danion Vasile





Urmariți-ne și pe Youtube!
Citiți și alte articole:
Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙

Comentarii

Postări populare