CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU PRIN ORTODOXIE




CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU PRIN ORTODOXIE




Dorul sufletului creștinesc de a-L cunoaște pe Dumnezeu s-a arătat din vremurile cele mai îndepărtate. Istoria religiilor, cu documentările sale arheologice, ne stau ele înseși mărturie. Scânteia divină din sufletul omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, își îndrepta continuu privirile în necunoscut, spre a-L afla, a-L cunoaște și a-L adora pe Dumnezeu. Conștiința religioasa din sufletul omului, pe care o avea de la creația divină, îl îndemna pe acesta să caute pe Dumnezeu, precum avea să explice mai târziu Sfântul Apostol Pavel: "Păgânii, cari nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia neavând lege, își sunt lor lege, cum arăta fapta legii scrisa în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor..."

1.Natura universului ce-l înconjura pe om îi umplea sufletul de admirație, dar fără sa-l poată descoperi și cunoaște pe marele Creator al acestei lumi. Astfel s-a putut petrece marele fenomen, descris cu multă ințelepciune de Sfântul Vasile cel Mare, care scria în prima Omilie a Hexaimeronului, despre crearea lumii și a omului în cele șase zile, afirmând: "Universul este învățătura sufletelor raționale și școala științei dumnezeiești, priveliștea ființelor ce se vad și se mișcă, călăuzește ca și cu o mână sufletul omului către contemplarea Celui ce nu se vede"

 2. Universul este însă prea mare și deosebit în elementele sale, spre a-L putea descoperi pe Creatorul lor. Omul rămâne constrâns în contemplarea lui Dumnezeu, împins de ceea ce vede în afară, în univers, și de aceea ce simțea că trăiește în sufletul său și-l răscolește, precum avea să conchidă mai târziu marele filozof Kant: "Cerul plin de stele și conștiința morală din om umplu sufletul omului de admirație"

3.Recunoașterea esenței spirituale a dumnezeirii, nu putea sa o priceapă omul, nici cu văzul, nici cu rațiunea sa, precum avea sa ne explice Sfântul Grigorie Teologul în cuvântarea a doua despre Dumnezeu, în care arăta cum unii oameni au adorat soarele, alții luna, alții mulțimea stelelor, alții cerul în întregimea lui, atribuindu-le acestora conducerea universului. Alții o atribuiau stihiilor lumii acesteia, care ajută la susținerea vieții, precum sunt: pământul, apa, cerul, focul și altele. Iar alții au adorat cele mai frumoase lucruri pe care le vedeau, - în puterea și frumusețea trupului omenesc, ajungând la plăsmuiri ale mâinilor omenești, ca statui și alte închipuiri, pentru a crea mituri, pe care se sprijineau propriile lor rătăciri.

 4. Adevărul acesta îl evidențiase și Sfântul Apostol Pavel, când scria către Romani: "Și au schimbat oamenii slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios întru asemănarea chipului omului celui stricăcios și al pasărilor și a celor cu patru picioare și al târâtoarelor și s-au închinat și au slujit făpturii, în locul Făcătorului, care este binecuvântat..."

5.Dumnezeu, care este duh nevăzut, dar iubirea supremă, din iubire pentru omul pe care l-a creat în decursul istoriei omenirii, s-a descoperit spre Sine, în mod treptat, precum ne istorisește Sfânta Scriptura a Vechiului și a Noului Testament 6, precum și Sfânta Tradiție 7. Sfântul Grigorie Teologul ne istorisește cum Dumnezeu ca un bun Părinte, cel mai mare pedagog al omenirii și cel mai iscusit medic al omului, l-a scos pe om treptat din întunericul rătăcirilor, spre a-l aduce la cunoașterea luminii celei adevărate, la însăși cunoașterea lui Dumnezeu. Cele două Testamente, înfățișate de Sfânta Scriptura, sunt cele doua mari cutremurări ale lumii și ale universului, prima, trecerea de la idolatria păgână la legea Vechiului Testament și a doua, trecerea de la legea Vechiului Testament la Evanghelie, - la Noul Testament. Cutremurarea lumii și a omului în descoperirea divină s-a făcut după principiile fundamentale ale pedagogiei divine, ale respectării liberei vointe a omului, prin convingerea sa și prin bunatatea și blândețea lui Dumnezeu. Căci omul nu este o plantă ce poate creste fortat, iar ceea ce porneste din libera voință este mai temeinic și mai trainic


imperiale.ro
imperiale.ro Urmariți-ne și pe Youtube!
Citiți și alte articole:
Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙

Comentarii

Postări populare