Comportamentul femeii în Sfânta Biserică

„Provocarile strazii”, de Pr. Constantin Necula Editura Agnos, Sibiu, 2006 ………… Unii teologi susţin că textul din 1 Corinteni, cap. 11, care cuprinde interdicţia femeii de a participa la slujbe cu capul descoperit se refera la un obicei al societăţii respective, potrivit căruia, o femeie care se respectă nu apare niciodată în societate cu capul descoperit. Conform acestei concepţii, Apostolul Pavel ar da acest sfat numai pentru a nu-i expune pe creştini nerespectului păgânilor. Astfel, consideră că femeile nu trebuie neapărat să fie cu capul acoperit în biserică. Care este părerea dumneavoastră faţă de aceasta? Eu cred în ce-a scris Sf. Apostol Pavel, nu ştiu cât credeţi dumneavoatră! Şi cred că tot ce-a scris acolo are referiri inclusiv în zilele noastre. Cred în aceeaşi vreme într-o dinamică a tradiţiei Bisericii Ortodoxe. într-o punere în vremuri a acestui cristal, care este Sfânta Scriptură. Eu cred că-n nici un caz nu putem face o teologie a baticului dacă mai înainte n-am făcut o teologie a capului. Deci, până să vorbesc despre baticul pe care-l pun în cap, trebuie să vorbesc despre mentalitatea care-o creez în mintea omului, fâcându-l să înţeleagă de ce-şi pune baticul. Unii îşi pun batic pe cap, dar degeaba! Să vă dau un exemplu. Student fiind, am participat în Braşov la o Liturghie unde înalt Prea Sfinţitul Streza, pe atunci părintele Streza, a slujit nemaipomenit. Şi, la un mo¬ment dat, intră în biserică doi tineri, curat îmbrăcaţi, drăguţi foc, ţinându-se de mână. Şi-o cucoană de asta, cu trei broboade pe cap, s-a pornit ca un uliu: „Nu vă e ruşine, măi?” Să dea cu ei de pământ, să-i omoare nu alta! I-am şi zis: „Ce faceţi aici? Ii gazaţi? Ii electrocutaţi? Ce?! Care-i pedeapsa pentru faptul că intri în biserică ţinându-te de mână cu persoana iubită? Ce-i aberant în fapta aceasta? Faceţi-i, doamnă, să priceapă că dum-neata, cu baticul pe cap, eşti mai deşteaptă, mai evla¬vioasă şi mai bună decât ei. Că ţesătura baticului nu-ţi ascunde numai prostiile din cap, ci-ţi face vădită cuminţenia, puritatea.” Prin unele locuri, la sate, se mai păstrează obiceiul ca în noaptea nunţii să i se ia de pe cap cununa miresei şi să i se pună un batic. Este semnul maternităţii. Feme¬ia aceea se aseamănă cu Maica Domnului. Oricum, nu din baticeală facem strunga prin care intri în biserică. Că până la urmă în capitolul acesta ni se vorbeşte doar despre femei; despre fetele tinere care se tund ori care-şi prind frumos părul nu spune ce trebuie să facă. Există, desigur, şi o parte practică a acestui lucru. Doar aţi văzut destul de multe femei cărora la o mică flamă de lumânare le ajunge capul ca o mirişte! Le pedepseşte Dumnezeu în felul acesta. Eu zic că acelea care poartă batic trebuie să-l poarte mai departe, celelalte să înveţe de ce să-l poarte, iar cele care nu înţeleg, să mai cerceteze. Ce poziţie să adoptăm faţă de machiaj? Gândiţi-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui ca persoană. Se pierde prosopoon-ul, persoana, ceva din identitate. Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Braşov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuşi erau două măşti: una care râde, alta care plânge. E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină. Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ţine de împărăţia inversă a îndumnezeirii. Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se şterge şi se aseamănă cu chipul lui Hristos! De aceea seamănă preoţii între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu. La tănţicele machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că... se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observaţi, există un conţinut teologic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simţ, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumuseţea feminină. în fond, o fată care se machiază recunoaşte ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci, în esenţă, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui com¬plex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta pentru a merge mai departe. Să ştiţi că nici bărbaţii nu sunt departe de femei la machiaj! Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei îşi cumpără care mai de care maşină mai puternică, telefon cât mai şmecher, câte un lanţ, câte un ceas cât mai sofisticat... Există o men¬talitate de emisie şi pe linia bărbatului. Pe mine mă deranjează când pentru machiaj fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnişoarelor şi doamnelor care vă machiaţi, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveţi ce căuta în Biserică pentru că vă machiaţi, acela greşeşte. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înţeles că şi ma¬chiaţii se pot mântui. Cu o singură condiţie: să se demachieze la timp... De ce dansul este un păcat? Nu este tot expresia bucuriei? Mă refer la un dans decent. Acum depinde ce numeşti dans decent. Decentă se crede şi tiriplica aceea din Numai iubirea, tanti aia... Şi ea bate câmpii, nene! Ce înseamnă dans decent, până la urmă? Nu uitaţi că acel Eliade pe care unii îl pupă, alţii îl spânzură, spunea la un moment dat că întotdeauna dansul are o conotaţie sexuală. Un soi de dans prenupţial, o propunere. Singurul dans decent, care este expresie a bucu¬riei, pe care eu îl ştiu, este Isaia dănţuieşte, dansul acela de la cununie, jocul de la hirotonie. Şi mai este un dans pe care noi nu prea îl băgăm în seamă. Este dansul pe care îl face preotul când cădeşte în biserică. El joacă acolo! Şi ne îndeamnă şi pe noi la joacă. In Biserică suntem chemaţi la dans liturgic: mergem şi ne închinăm, mergem şi ne împărtăşim... Aţi văzut că pe cupola bisericii sunt reprezentaţi îngerii, care joacă în bucuria festivă a Impărăţiei lui Dumnezeu! Or noi, pe pământ, acelaşi lucru îl facem, jucăm. Numai că noi credem că jocul întotdeauna e o chestie de buric, de părţi... Omul trebuie să joace însă întreg.


Urmariți-ne și pe Youtube!
Citiți și alte articole:
Despre Îmbunătățirea minții!   ✙ Despre Rugăciune!   ✙ Postări Populare!   ✙ Să Devenim mai buni!   ✙ Sfaturi Duhovnicești!   ✙