Despre ceasul neașteptat al morții
Despre ceasul neașteptat al morții
De multe ori moartea îi prinde pe oameni nepregătiți! De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoaștem momentul morții? Ce este bine să facem?
Frați creștini,
La porțile cetății Nainului - așa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca (7, 11-16) - se întâlnesc două convoaie de oameni: din cetate ieșea un convoi de îngropare, în care o mamă văduvă, cu inima sfâșiată de durere, petrecea la cimitir pe unicul său fiu, iar din afara cetății venea Iisus Hristos, urmat de ucenicii Săi și de o mulțime de credincioși.
Domnul Iisus, înduioșat de marea durere a sărmanei văduve, se apropie de ea și îi spune cuvintele: ''Nu plânge!''. Apoi, apropiindu-se de sicriul tânărului și unicului ei fiu, rostește dumnezeieștile Sale cuvinte: ''Tinere, ție îți zic, scoală-te!''. Iar cel mort până în clipa aceea s-a ridicat și a început a grăi. În marea tăcere care s-a așternut atunci peste cele două convoaie, Mântuitorul l-a redat pe tânăr, viu, mamei sale. Biata mamă, poate, a mai plâns și după aceea, dar plânsul ei era plâns de bucurie, pentru că durerea încetase; iar mulțimea a fost cuprinsă de frică ai toți preamăreau pe Dumnezeu pentru această înviere din morți, săvârșita în văzul tuturor.
Frați creștini,
Tânărul din Nain, mort când nu se aștepta, ne dovedește fiecăruia dintre noi că moartea fără de veste îi poate surprinde nu numai pe bătrâni și bătrâne, ci chiar și pe tineri.
De obicei tânărul, și nu numai el, se gândește la toate, numai la moarte nu vrea să se gândească. Dacă îi amintește cineva despre aceasta, el râde cu dispreț sau cu nepăsare, ca și cum nu va muri niciodată și deci nu se cuvine să-i întuneci viata cu asemenea gânduri. Ca și cum moartea este numai pentru alții nu și pentru el.
Totusi moartea vine pe neașteptate și pentru copilul din leagăn, și pentru tânărul nepăsător, și pentru bătrânul înălbit de ani.
Cartea Sfântă ne spune că ceasul morții, la fel ca și ''ziua Domnului vine așa ca un fur noaptea'' (I Tesaloniceni 5, 2). Știți că tâlharul niciodată nu se anunță când vine la furat. El apare când nu te aștepți, când toți dorm fără nici o grijă. Asa face de multe ori și moartea! Când omul crede că viata nu-i mai este amenințată de nici o primejdie, când se scufundă în treburile obișnuite ca într-un somn adânc, tocmai atunci se apropie moartea, ca să-i curme rătăcirea vieții.
Arhimandrit Sofian Boghiu
Urmariți-ne și pe Youtube!
Citiți și alte articole:
Despre Îmbunătățirea minții! ✙ Despre Rugăciune! ✙ Postări Populare! ✙ Să Devenim mai buni! ✙ Sfaturi Duhovnicești! ✙
Comentarii
Trimiteți un comentariu